După cum știm deja, criza forței de muncă în sectorul transporturilor este una acută, iar companiile au nevoie de lucrători care să ocupe posturile vacante, altfel riscă să ăși inchidă companiile sau să amâne extinderea lor. Ei bine, poate dacă statul s-ar implica cu un program național, în care să școlarizeze tinerii și să îi ajute să se integreze pe piață, situația ar sta altfel. Până atunci, avem o inițiativa foarte interesantă a Asociației POT. Citeste mai mult pe Manager.ro